„Dacă comuniştii au încălcat legea, judecaţi-i!”



DATA PUBLICARII: 12.03.2010

Interviu cu Khaldoun Kessei, fostul traducător al liderului comunist rus Ghenadi Ziuganov.

Fiul unui membru al Biroului politic al Partidului Comunist din Siria, Khaldoun Kessei, crezuse din suflet în Lenin şi în comunişti, iar marele său vis era să ajungă măcar o dată în URSS, unde aflase că oamenii trăiesc ca în rai. De aceea, când tatăl său a fost invitat la un congres al comuniştilor în Moscova, l-a luat şi pe Khaldoun, care acolo a intrat în graţiile lui Ziuganov, noul lider al partidului comunist rus. Cât priveşte „paradisul sovietic”, însă, a urmat o dezamăgire totală, care l-a făcut să se lase de comunişti…Astăzi, Khaldoun Kessei este un om de afaceri, iar acum o lună a fost la Chişinău. Ştiind că i-am avut la putere pe comunişti, mai spera că poate aici lucrurile merg strună. Dar, a urmat a doua decepţie – mult mai mare decât cea sovietică!

- Khaldoun Kessei, în ce a constat colaborarea dvs. cu liderul comuniştilor din Rusia şi, dacă nu e secret, cum eraţi remuneraţi pentru aceste servicii?

- La începutul anilor ’90, mă aflam împreună cu tatăl meu şi cu secretarul general al comuniştilor din Siria la un congres din Moscova. Vorbeam bine limba rusă şi, din proprie iniţiativă, traduceam discuţiile unor delegaţi din rusă în arabă şi invers. Aşa a aflat despre mine Ghenadi Ziuganov, care ulterior mă invita, în calitate de traducător, la întâlnirile sale cu delegaţiile arabe. Nu-mi plătea nimic, lucram din entuziasm. Încă eram comunist convins, chiar dacă simţeam deja că cineva mă poartă de nas. Ca şi toţi sirienii, am fost minţit foarte urât de înşişi şefii partidului comunist din ţara noastră, care ne povesteau că URSS este „raiul pe pământ”. Când am plecat acolo, am văzut cu totul altceva – numai câţiva oameni din oraşele mari o duceau bine, în rest toţi îşi duceau traiul în condiţii mizere. Noi, sirienii, eram atât de dezamăgiţi, încât ne era ruşine să ne uităm unul la altul… Deşi lucrasem mult pentru partid, curând după aceasta m-am rupt de ei. Şi tata a lăsat partidul. S-a retras în opoziţie şi n-a mai aderat la vreo formaţiune. Astăzi, la vârsta de 75 de ani, el încearcă singur să apere drepturile omului…

- Ce rol are partidul comunist în politică siriană?

- Nu are niciun rol şi nici nu a avut. Au existat mulţi sirieni simpli care au crezut într-adevăr că numai comuniştii sunt în stare să-i scoată din sărăcie şi să le apere drepturile. Totuşi, la un moment oarecare, toţi şi-au dat seama că sunt crezuţi de proşti şi minţiţi. Şi lovitura a fost prea dură. De fapt, din 1972, Siria e condusă de un bloc politic, numit Frontul Naţional Progresist, din care fac parte şi câţiva comunişti, care, însă, nu au nicio importanţă. Ei au numai opt mandate în parlamentul sirian, din care fac parte circa 280 de deputaţi. Cei opt nu fac nimic sau fac numai rău. Scopul comuniştilor este să obţină cu orice preţ câteva mandate, pentru ca să primească pe gratis maşini, salarii şi câteva funcţii în ministerele cele mai neînsemnate. Din geamurile fumurii ale maşinilor pe care le primesc de la stat, ei nu văd pe nimeni, pentru că nu gândesc corect. Ei sunt nenormali, egoişti şi nu pot influenţa nimic în Siria. După decesul lui Khaled Bakdash, secretarul general al comuniştilor de la noi, în fruntea partidului a venit soţia lui. Când a obosit şi ea să lucreze, i-a cedat funcţia fiului său. Pentru ei partidul e un bun privat ce se transmite prin moştenire. O situaţie similară este şi în celălalt partid comunist al Siriei.

- Aveţi mai multe partide comuniste? Şi care e diferenţa dintre ele?

- În 1979, în partid a avut loc o sciziune, care a şi produs ruptura. Cei opt deputaţi comunişti reprezintă – câte patru – două partide. Ele nu se deosebesc cu nimic şi în buletinele de vot au aceeaşi siglă. Primul partid spune: „Noi suntem cu poporul!”, iar celălalt îl contrazice: „Nu, noi suntem cu poporul!”. Pe urmă strigă toţi: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”. În rest, nu fac nimic. Asemenea oameni, care vin la putere şi se gândesc doar la propriile interese, trebuie judecaţi.

- Cum explicaţi faptul că oriunde în lume şi în orice timpuri, venind la putere, comuniştii instaurează, de regulă, cele mai de temut regimuri? Şi aceasta în pofida faptului că anterior propagă o ideologie umană şi inspiră încredere printre oamenii de rând.

- Când ajung la putere, mulţi oameni încep să acţioneze altfel decât au promis, uită de cetăţeni şi lucrează doar pentru ei. Se ştie că puterea distruge oamenii slabi. Aceasta se observă în special la guvernele comuniste, care îşi doresc să se menţină la putere cât mai mult timp şi practică un sistem electoral anormal. Din păcate, multe ţări arabe şi din Orientul Apropiat au preluat acest sistem. În consecinţă, oamenii suferă, pentru că au conducători proşti.

- Ce ştiţi despre comuniştii din RM, care s-au aflat la putere timp de opt ani?

- Când am venit în R. Moldova, am văzut că lumea trăieşte în secolul XXI, dar voi aţi rămas în veacul XIX. Am văzut lucruri care nu mi-au plăcut deloc şi m-am confruntat cu probleme de coşmar. Eu fac acum parte dintr-o companie de construcţii şi am venit în R. Moldova în interese de serviciu. N-am avut nevoie de viză, pentru că am cetăţenie rusă, dar colegul care m-a însoţit a aşteptat şase luni până când a primit viza. În acest timp, i-au fost trimise sute de invitaţii, care erau refuzate fără niciun motiv. Când, în sfârşit, a primit acordul pentru viză, noi am propus să venim la Chişinău şi să primim viza în Aeroport, dar ni s-a spus că urmează să căutăm consulatul moldovean. În tot Orientul Apropiat, însă, RM are consulat doar la Istanbul. OK, ne-am dus acolo, unde ne-au întâlnit ca şi cum am fi venit să-i chemăm la război… În cele din urmă, i-au deschis colegului viză – fiţi atent! – doar pentru şase zile. Aşa ceva, credeţi-mă, nu există nicăieri în lume! Când cerem de la ambasada SUA viză pentru 20 de zile, ni se oferă pentru doi ani. Dar aici, un om de afaceri vrea să vină în ţara voastră pentru a investi acolo bani, iar voi îl alungaţi acasă peste şase zile, timp în care el nu reuşeşte nici să sondeze terenul… RM e frumoasă, are perspective foarte mari, dar nimeni nu le foloseşte. Offf, şi ce drumuri aveţi! Dar, pe de altă parte, câte posibilităţi în agricultură vi se deschid, prin care v-aţi putea dezvolta ţara cu uşurinţă. Se vede că nimeni absolut nu lucrează în această direcţie.

- Cel puţin, o să ţineţi minte că aţi fost în cea mai săracă ţară din Europa…

- Nu merită RM asemenea umilinţă. Mai întâi de toate, pentru că aveţi un pământ de aur, care ar putea să vă transforme în cea mai bogată ţară. Şi turismul, de ce nu-l folosiţi? Eu lucrez la Dubai – un oraş care a ajuns printre primele în lume, datorită turismului şi comerţului, care aduc 80 la sută din venituri. Să ştiţi că acolo se deschid vizele cât ai clipi din ochi. Un alt exemplu este Egiptul, unde 90% din venitul naţional sunt asigurate de turism. Numai voi staţi cu mâinile în sân şi deschideţi vizele după metodele vechi, comuniste…

- În prezent, la Chişinău, activează o comisie pentru studierea consecinţelor regimului comunist din RM, care ar putea condamna acest partid, însemnele şi lozincile sale. Totodată, procurorii care au lucrat în interesele demnitarilor comunişti astăzi îi anchetează pe aceştia. Ce părere aveţi dvs. despre aceste schimbări?

- Important e să nu-i pedepsiţi pe comuniştii simpli, pe muncitorii şi ţăranii cinstiţi, care nu au nicio influenţă în actul de guvernare. Judecaţi-i pe demnitarii care au adus ţara la dezastru. Cum au lucrat ei pentru popor, dacă după opt ani de guvernare nu se vede nimic? Arătaţi-mi măcar un singur proiect grandios, făcut în RM pentru popor. Eu am văzut la voi multe centre comerciale, care ştiu că aparţin cuiva, dar nimeni nu ştie cui anume. Găsiţi-i pe proprietari şi întrebaţi-i de unde au luat asemenea bani! Dacă există argumente că comuniştii au săvârşit infracţiuni, au omorât oameni, au furat, nici nu staţi pe gânduri şi judecaţi-i, căci toată lumea vă susţine. Important e să nu procedaţi ca ei, să nu vă lichidaţi duşmanii în mod criminal, dar să-i pedepsiţi în corespundere cu legislaţia. Cât despre procurorii care au lucrat pentru comunişti, iar astăzi sunt docili democraţilor, aceştia sunt oameni care se mişcă după cum îi bate vântul. Asemenea oameni nu ar trebui să existe la Putere, pentru că ei nu au păreri, nici demnitate şi sunt foarte periculoşi.

Pavel Păduraru

www.timpul.md

I

TAGURI: ,

RSS 2.0 feed. Reply la articol sau trackback.

Comenteaza si tu!