Aderarea Serbiei la UE are sprijinul a 51% dintre cetăţeni



DATA PUBLICARII: 25.01.2012

Dacă cetăţenii ar vota acum pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, 51% dintre ei ar sprijini această iniţiativă. Acestea sunt rezultatele unei cercetări efectuate de Cancelaria pentru Integrare Europeană a Guvernului Serbiei, relatează agenţia Beta, citată de B92.
Rezultatele cercetărilor arată că sprijinul acordat integrării Serbiei a crescut pentru prima dată, după ce anul trecut a scăzut sub 50%.
Potrivit cercetărilor, 53% dintre cetăţeni consideră că puterea şi conducerea statutului sunt responsabile pentru că Serbia nu a primit candidatura, iar 75% sunt de părere că relaţiile dintre Belgrad şi Priştina trebuie rezolvate independent, indiferent de integrările europene, chiar dacă 70% au declarat că o condiţie principală pentru care Serbia nu a obţinut statutul de candidat este Kosovo.
Faţă de 51% dintre cetăţeni care ar sprijini aderarea Serbiei la UE, împotrivă ar vota 28%, ceea ce reprezintă o scădere în comparaţie cu cercetările anterioare, când acest răspuns l-au dat 30% dintre locuitori. La referendum nu s-ar prezenta 18% dintre oameni.
La întrebarea de ce ar vota contra aderării statutului la UE, 23% au spus că aceasta le-ar aduce mai multe daune decât folos, 15% au amintit şantajele, presiunile şi condiţionările, 13% menţionează că aceasta nu este o soluţie tocmai bună, iar 6% invocă, drept condiţie, Kosovo.
După cum a declarat la o conferinţă de presă directoarea Cancelariei Milica Deleviæ, cercetarea aratã cã cetãţenii Serbiei au devenit mai raţionali în ceea ce priveşte integrarea europeanã, nu idealizeazã UE, dar sunt conştienţi cã statutul de membru ar aduce folos statului.
Dintre cei care consideră că integrarea în UE este de folos, 41% menţionează că acest pas va deschide posibilităţile de angajare, tinerii vor avea un viitor mai bun, 35% sunt de părere că vor putea călători fără impedimente în statele membre ale UE, iar 28% spun că în acest fel se va orândui starea în ţarã.
În cercetarea din acest an a crescut numărul celor consideră că vina pentru evenimentele petrecute în domeniul integrărilor europene o are puterea. Astfel, 53% dintre cetăţeni învinuiesc puterea pentru faptul că Serbia nu a obţinut statutul de candidat în decembrie anul trecut, 5% sunt de părere că aceasta s-a întâmplat din cauza stării din Kosovo, 4% pun vina pe popor, iar 32% pe UE.
Reformele în Serbia trebuie aplicate şi aceastea nu sunt o condiţie de aderare la UE – consideră 85% dintre cetăţeni. Rezultatele au arătat că cele mai importante reforme sunt în lupta contra corupţiei, sistemul de sănătate, agricultură, o protecţia mai bună a drepturilor umane, domeniul juridic…
Milica Delević a precizat că cetăţenii sunt puţin informaţi în privinţa fondurilor europene şi a celor mai mari fondatori. Aşadar, 41% dintre cetăţeni cred că cel mai mare donator este Rusia, urmează Japonia şi pe locul trei Uniunea Europeană. Directoarea Cancelariei pentru Integrări Europene a făcut unele precizări şi a spus că UE este cel mai mare donator în Serbia cu 4.513 miliarde euro, iar dintre statele membre ale UE cei mai mari donatori sunt Germania (19,16), Italia (4,77) şi Suedia (3,62). Urmează SUA (10,97), Norvegia (3,17), Elveţia (2,31) şi Japonia (1,68).
Întrebaţi care modele trebuie să aplice Serbia în viitor, cetăţenii Serbiei au răspuns astfel: modelul elveţian – 37%, nemţesc – 16%, norvegian – 12%.
Cancelaria pentru Integrãri Europene a Guvernului Serbiei efectueazã cercetãri de douã ori pe an. Ultima dintre acestea a fost efectuatã în 22 decembrie, dupã ce Consiliul European a hotãrât sã amâne acordarea statutului de candidat Serbiei. Cercetarea a fost efectuatã pe un eşantion de 1.031 de subiecţi.

Libertatea (Serbia)

25 ianuarie 2012

Recomanda si altora aceasta pagina:
  • Twitter
  • Facebook
  • PDF
  • email
  • RSS

TAGURI: , ,

RSS 2.0 feed. Replyto post. Pinging is currently not allowed.

Comenteaza si tu!