(AUDIO) Aurelian Silvestru: Dincolo de aparenţe
DATA PUBLICARII: 14.03.2010
Cine a spus că viaţa e un teatru a avut perfectă dreptate. Voi adăuga doar faptul că tot ce se întâmplă în societate nu e un „teatru ieftin”, ci unul profitabil, cu foarte mulţi bani în circulaţie. Deaceea, când cineva se bate cu pumnul în piept că luptă pentru adevăr şi libertate sau când declară că face totul pentru binele altora, nu i-o luaţi în nume de rău. El, pur si simplu, îşi face datoria de actor, jonglând cu ceea ce ne poate păcăli.
Imaginaţi-vă o sală mare, în care poporul e simplu spectator, iar politicienii – figuranţii de pe scenă… De ce oare se îmbulzesc cu toţii să urce cât mai repede acolo, sus, dacă susţin că leafa de „actor” e foarte mică, iar toată activitatea lor e „neaducătoare” de profit?
Adevărul e că ceea ce se vede la suprafaţă e doar o mică parte din cea ce se petrece în interior. Marele spectacol se joacă nu în lumina rampei, ci în penumbra din culise – acolo, unde poporul nu are dreptul să intre, să vadă şi să înţeleagă.
Trăim timpuri în care necredincioşii poartă veşminte preoţeşti, iar vânzătorii de ţară vor să devină şefi de stat. Spun asta la figurat, ca un principiu decupat din schema generală, în care tocmai cel ce face legea este primul care o încalcă.
Nu există societate care să nu fie împărţită, cel puţin, în două părţi: în cei care habar nu au ce se întâmplă în jurul lor şi cei care pun totul la cale. Trebuie să fii un mare naiv, ca să crezi că tot ce se întâmplă în jurul tău se întâmplă de la sine.
Se cunosc doar câteva probleme cardinale ce însoţesc istoria omenirii de la începuturi până în prezent. Restul nenorocirilor (războaie, crize, cataclizme) sunt puse la cale din culise. Însăşi ştiinţa generează aproape jumătate din problemele fără soluţii. Dacă există boli incurabile sau epidemii care înspăimântă omenirea, sursa lor trebuie căutată nu în natură, ci în eprubetele din laboratoarele secrete!
De ce? Pentru că cei mai mulţi bani se scot din marile nenorociri. O lume dezechilibrată de groază şi nelinişte e ca o apă tulbure, în care peştii se prind mult mai uşor.
Masa de bani pe care se sprijină echilibrul omenirii este aproximativ aceiaşi ani la rând. Dar, brusc, se declanşează o criză mondială şi dintr-odată toată lumea prinde a sărăci. Masa de bani nu scade, ci dimpotrivă, se umflă, creşte şi trece dintr-un buzunar în altul: din buzunarul celor care devin şi mai săraci – în buzunarul celor care devin şi mai bogaţi.
Nu e un secret că cele mai mari averi se strâng din sărăcie. Odraslele unor şefi de stat s-au îmbogăţit peste noapte din contul a milioane de săraci care cu greu adunau într-o lună ceea ce aceste projenituri cheltuiau într-o seară. Ei vor să fie, veşnic la putere, să se înalţe cât mai sus deasupra noastră. Deaceea, când cineva ni se pare mare de tot, trebuie să ne întrebăm, dacă nu cumva stăm în genunchi în faţa lui…
Pe oamenii politici nu-i interesează ideile înălţătoare, ci banii şi puterea. Ei cred în puterea care dă prestigiu, deaceea lovesc cu necruţare în prestigiul care dă putere. Dacă o mare personalitate ajunge să dezvăluie adevăruri interzise, iar prestigiul ei începe să umbrească potentaţii vremii, imediat e pusă în mişcare armata servilă a denigratorilor care demolează prin mişelie tot ce ea a construit prin demnitate. Amintiţi-vă de Voltaire, Victor Hugo, de Eminescu, Soljeninţin sau (şi mai recent) – de Grigore Vieru, pe care forţele negre aproape că l-au înmormântat de viu…
De când e lumea şi pământul, politica risipeşte cu mare uşurinţă ceea ce cultura adună cu mare greutate. E stratagema unei conspiraţii mondiale care decide din umbră unde să fie pace, unde – război, unde – criză sau democraţie parţială. Ei, potentaţii vremii, doar mimează că ţin cont de noi, de interesele majorităţii. În realitate, fac totul de capul lor, fără să le pese de părerea popoarelor pe care le conduc.
Credeţi că poporul american a fost consultat atunci când s-a decis bombardarea Hirosimei? Credeţi că cetăţenii din fosta uniune sovietică au fost întrebaţi, când armata roşie a invadat Afganistanul? Credeţi că în spatele hotărârilor luate de Stalin sau de Hitler s-au aflat toţi ruşii sau toţi nemţii? Da de unde! Popoarele sunt mute. În numele lor vorbesc o mână de ambiţioşi care se cred stăpânii lumii.
Fireşte, o parte din ei sunt competenţi şi responsabili. Majoritatea, însă sunt mediocri şi ghinionişti. Ajungând la putere, ei transformă eşecul personal într-un eşec naţional. Dacă cei care decid soarta popoarelor ar face parte din tagma oamenilor înţelepţi, atunci o mulţime din problemele cu care astăzi se confruntă omenirea ar rămâne de domeniul trecutului. Deocamdată, însă, nu este aşa. Apocalipsa nu e opera majorităţii. Când cei patru cavaleri ai lui Armaghedon – războiul, foametea, bolile şi sărăcia – frământă sub copitele lor popoare întregi sau continente, e bine să ţineţi cont de faptul, că i-au scăpat din frâu nu oamenii de rând, ci şefii lor, cei de pe scenă – oamenii politici…
Ei fulgeră şi tună, când cineva dă la o parte culisele după care îşi ascund mizeria. Nu le convine când vă exprimaţi nemulţumirea. Dar nu cedaţi! Nu vă lăsaţi intimidaţi! Oamenii nemulţumiţi sunt incomozi, desigur, însă tocmai datorită lor lumea se schimbă, puţin câte puţin, în bine.
Aurelian Silvestru
Vocea Basarabiei
14 martie 2010
