(AUDIO) Valeriu Saharneanu: Un concurs tras pe sfoară

Sfârşitul săptămânii trecute l-am petercut sub presiunea evenimentelor din Dealul Schinoasei: finalizarea concursurilor pentru suplinirea posturilor de preşedinte al Companiei şi de director general Radio. Postul de director general al televiziunii îşi mai aşteaptă titularul, concursul fiind amânat prin decizia Curţii de Apel. Vineri, 13 candidaţi la postul de preşedinte al principalei instituţii publice au fost chemaţi în faţa Consiliului de Observatori ca să-şi prezinte concepţiile.

Organizatorii au făcut uz de multă imaginaţie ca evenimentul să pară a fi cum se cade, pe nou, democratic, adică. Membrii Consiliului au pus în careu mesele special aranjate, candidaţii erau invitaţi rând pe rând la o tribună înfiptă chiar în capul careului şi toate acestea în faţa mai multor scaune rezervate publicului. Şedinţa a fost deschisă şi transmisă în direct de unele medii specializate. Majoritatea candidaţilor şi-au luat în serios rolul, documentându-se şi muncind sârguincios la elaborarea proiectelor de concepţie asupra dezvoltării strategice a instituţiei, crezând sincer că judecata Consiliului se va baza anume pe experienţa şi abilităţile reale ale aspirantului la funcţie. Toate bune şi frumoase până aici, numai că mai departe procedura a început să miroase urât. Decorul frumos al spectacolului a fost dat peste cap de regia proastă şi de lipsa de expeienţă în a trage sforile a actorilor în rol de membri ai Consiliului de Observatori. Preşedintele CO şi unii membri s-au arătat din start „impresionaţi” de CV-ul predestinatului din culise conducător de instituţie, iar punctul forte al candidatului elogiat, enunţat aproape cu lacrimi în ochi, a fost marea calitate de a-i fi fost cândva şef bun. S-a văzut de la o poştă că lucrurile au fost aranjate din timp şi că ceilalţi pretendenţi nu au decât umilul rol de statişti.

Nu ne interesează cine şi din care considerente a tras sforile – politice de partid sau banal conjuncturiste. Lumea care a depus dosarele şi a participat la concurs a crezut în calitatea nouă a noului Consiliu de Observatori. Or, ca să ia decizia pe care a luat-o nu era nevoie de un spectacol public cu mulţime de pretendenţi în rol de fundal democratic. Era de ajuns un concurs de dosare desfăşurat de Consiliu în oficiu. Cu atât mai mult că motivaţia cea mai serioasă pentru care a fost votat noul preşedinte şi anume, neimplicarea politică, a sunat anapoda de tot. Asta ar însemna că ceilalţi pretendenţi care au susţinut grevele din 2002 şi 2004 ale colaboratorilor Companiei contra cenzurii şi a iepurărilor au fost implicaţi politic. Că cei care au semnat declaraţii împotriva dezmăţului comunist, care au protestat împotriva limitărilor abuzive a libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare, care au organizat mitinguri de protest împotriva ocupaţiei politice a Companiei, cei cu dosare în procuratură şi cu contuzii căpătate ca urmare a atentatelor criminale sunt nepotriviţi pentru asemenea funcţii. Acum în fruntea Companiei trebuiesc oameni curăţei, neprăfuiţi politic, frumos-mirositori, fără ca să aibă pe ei praful bătăliilor ingrate pentru dreptate şi adevăr. Ca să lămuresc mai bine precaritatea situaţiei create de Conslilui vor recurge la o comparaţie. Vă puteţi închipui că electoratul, care, în fond, este şi el un fel de Consilui de Observatori ceva mai mare, având funcţia de a alege, ar fi dat mai multe voturi nu Partidului Liberal Democrat, care a organizat nenumărate conferinţe, mitinguri de protest, campanii împotriva regimului comunist şi a hoţiilor de bani publici, care au ridicat sute de mii de oameni la lupta pentru libertate, ci ar fi preferat să voteze masiv Partidul Conservator, de exemplu, care nu poate fi bănuit de mare implicare. Ar fi o decizie lipsită de logică şi contra naturii lucrurilor, veţi spune. Aşa ceva nu a fost posibil chiar dacă rivalii politici, atunci la putere, au tras numeroase sfori propagandistice, administrative şi de altă natură ca să schimbe capacitatea de a decide corect a electoratului. Electoratul a manifestat caracter şi a votat independent.

Exemplul ar fi de urmat şi de Consiliul de Observatori, cel puţin la viitorul concurs care se anunţă a fi cel mai disputat. Televiziunea este instituţia cea mai râvnită, mai cu seamă de partidele care au profitat şi până acum de obedienţa acesteea. Cunoaştem ca şi în cazul cu bileţelul pe care era scris numele preşedintelui companiei, că pentru ea luptă deosebit de aprig un lider de onoare al unui partid din cadrul Alianţei de la guvernare. Este exact unul dintre personajele care a demolat în 1994 Radioteleviziunea Naţională şi a trecut-o în custodia politicului. Ar fi păcat ca presiunile pe care le face să influenţeze concursul. Pentru societate ar fi un semnal că nimic fundamental nu poate fi schimbat în ţara asta cu tradiţii sforăitoare atât de puternice.

Valeriu SAHARNEANU

Vocea Basarabiei

8 februarie 2010

AUDIO

TAGURI: Moldova, opinii, Teleradio-Moldova