Desecretizare: Comuniştii făceau politică la nivelul grădiniţelor



DATA PUBLICARII: 11.03.2010

Comuniştii împărţeau grădiniţele de copii în „ale noastre” şi „ale partidelor de opoziţie”. Aceştia s-au arătat deranjaţi de faptul că reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai Fondului de Investiţii Sociale (FISM), făcând referinţă la cerinţele donatorilor, au luat decizia să fie reparate „în primă instanţă grădiniţele din localităţile controlate de opoziţie” şi nu „conform listei coordonate cu deputaţii PCRM”.

Un document desecretizat, astăzi, scoate la iveală un demers adresat preşedintelui Voronin, în care se denunţă faptul că angajaţii Ministerului Educaţiei şi Tineretului (MET) şi reprezentanţii FISM au propus ca din milionul de dolari acordaţi de Banca Mondială să fie reparate „în primă instanţă localităţile controlate de opoziţie” şi nu „listei grădiniţelor coordonate cu deputaţii PCRM”.

Drept răspuns, Vladimir Voronin, îi solicită ministrului Educaţiei, Larisa Şavga şi prim-viceprim-ministrului Igor Dodon: „Rog să mă convingeţi (prin fapte!) că nu este adevărat!”.

„Cu toată responsabilitatea se poate declara că majoritatea deputaţilor, cu care s-au dus consultări pe problema grădiniţelor (de opinia cărora nu s-a ţinut cont când s-a definitivat lista finală), sunt extrem de nemulţumiţi (Iov, Calmaţui, Popa, Anton etc.) de activitatea la acest capitol a MET şi şi-au manifestat indignarea faţă de unii responsabili din Guvern, care în viziunea lor se îndepărtează tot mai mult de interesele fracţiunii majoritare din Parlamentul Republicii Moldova”, se spune în demers.

În aceeaşi scrisoare, parafată cu titlul „secret”, comuniştii se arată nemulţumiţi şi de situaţia vizavi de candidaturile la funcţia de directori ai liceelor, care le scapă de sub control în virtutea faptului că au loc consultări permanente în acest sens.

„Majoritatea deputaţilor PCRM sunt indignaţi de modul de desfăşurare a concursului pentru alegerea directorilor de licee. Chiar dacă se fac consultări în permanenţă, cu fiecare deputat în parte în ceea ce priveşte candidaturile pentru fiecare liceu şi se transmite opţiunea deputaţilor conducerii Ministerului, candidaţii opoziţiei sunt de cele mai multe ori preferaţi de comisia specializată a MET, care îi investeşte în funcţiile de directori. Cazuri flagrante de acest gen au avut loc recent în Criuleni. Situaţii similare s-au produs în raioanele Cimişlia, Făleşti, Ungheni, Sângerei”, se arată în demers.

Jurnal de Chişinău

11 martie 2010

Recomanda si altora aceasta pagina:
  • Twitter
  • Facebook
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Mixx
  • PDF
  • Google Bookmarks
  • Blogplay
  • Add to favorites
  • StumbleUpon
  • Bitacoras.com
  • BlinkList
  • blogmarks
  • blogtercimlap
  • Current
  • Diigo
  • DotNetKicks
  • DZone
  • email
  • Technorati
  • Faves
  • Print
  • FSDaily
  • Global Grind
  • HelloTxt
  • Internetmedia
  • laaik.it
  • LinkedIn
  • Linkter
  • Live
  • MisterWong
  • MySpace
  • Netvibes
  • NewsVine
  • Reddit
  • Slashdot
  • ThisNext
  • Tipd
  • Upnews
  • Webride
  • Wists
  • Yahoo! Buzz
  • RSS
  • Socialogs

TAGURI: , , ,

RSS 2.0 feed. Reply la articol sau trackback.

Comenteaza si tu!