Dr. Ion Popescu decorat cu ordin prezidenţial



DATA PUBLICARII: 03.09.2010

Liderul românilor din Ucraina, Dr. Ion Popescu, decorat de către Preşedintele Ucrainei, Victor Ianucovici, cu ordinul Ucrainei „Pentru merite”, gradul II

Recent pe pagina oficială Web a Preşedintelui Ucrainei, Victor Ianukovici, a fost publicat decretul preşedinţial privind decorarea cu ordine ale Ucrainei a unor oameni iluştri de cultură, de ştiinţă, a unor economişti, ziarşti, oameni politici din Ucraina în legătură cu cu cea de-a 19-a aniversare a independenţei statului ucrainean.
Printre persoanele decorate se află şi Dr. Ion Popescu, Preşedintele Consiliului Naţional şi Preşedinte al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, deputat al poporului din Ucraina pe lista Partidului regiunilor, Preşedintele delegaţiei permanente a Ucrainei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi vice-preşedinte al AP a Consiliului Europei.

În decretul preşedinţial se menţionează:

„Pentru aportul personal deosebit în dezvoltarea social-economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală a Statului Ucrainean, pentru realizări ponderabile în muncă, pentru mulţi ani de activitate conştiincioasă şi în legătură cu ocaziea celei de-a 19-a aniversare a independenţei statale a Ucrainei decretez:

a decora cu ordinul „Pentru merite” Gradul II

pe Popescu Ion a lui Vasile – deputat al poporului din Ucraina.

Preşedintele Ucrainei Victor Ianucovici

or. Kiev
20 august 2010
№ 829/2010”

Este remarcabil, că în 1997 la prima aniversare de la adoptatrea Constituţiei Ucrainei Dr. Ion Popescu „pentru aportul personal în elaborarea şi adoptarea Constituţiei Ucrainei” a fost deja decorat cu ordinul „Pentru merite” Gradul III.
Secretariatul executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” îl felicită cordial pe Preşedintele UI CRU, Dr. Ion Popescu, cu înalta distincţie guvernamentală binemeritată, dorindu-i din suflet:
„La Mai Mult, şi La Mai Mare!”.

Secretariatul executiv al Uniunii Interegionale „Comunitatea Românească din Ucraina”

Timoc press

3 septembrie 2010

Recomanda si altora aceasta pagina:
  • Twitter
  • Facebook
  • PDF
  • email
  • RSS

RSS 2.0 feed. Reply la articol sau trackback.

Comenteaza si tu!