Elevii aproape că nu ştiu nici să citească

Testele PISA (Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor) au fost iniţiate şi proiectate de ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cu scopul de a obţine informaţii sistemice despre rezultatele sistemelor de învăţământ. Aceste teste au început să fie aplicate în practică în anul 2000 şi de atunci se organizează verificări tot la trei ani – în 2000, 2003, 2006 şi anul trecut, 2009, prin luna mai, la care au participat aproximativ 6.500 de elevi şi din 170 de şcoli din Serbia. Testele au fost susţinute în limba sârbă şi în limba maghiară pentru elevii cu vârsta de 15 ani, respectiv pentru cei din clasa I din şcolile medii. Trebuie spus că Serbia a participat la aceste teste în anul 2003, 2006 şi anul trecul. Deocamdată, la acest program participă aproximativ 60 de ţări (57, până în 2006) din întreaga lume şi în baza rezultatelor se poate obţine o imagine generală despre starea reală a învăţământului din diferite ţări.

Trebuie spus, a menţionat Dragica-Pavlović-Babić, coordonator naţional pentru testele PISA, că nici după 2003 şi nici după 2006 nu am adoptat măsuri serioase care să îmbunătăţească sistemul de învăţământ. Dar, n-am făcut acest lucru nici până azi. Totuşi, unele măsuri au fost incluse în noua Lege a învăţământului, adoptată anul trecut, dar rezultatele se vor observa abia peste câţiva ani, aşa că la testările din primăvara anului 2009, ale căror rezultate vor fi făcute publice la începutul lunii decembrie 2010, nu ne aşteptăm la cine ştie ce îmbunătăţiri faţă de precedentele două testări, la care au participat elevii noştri. Domnia sa a menţionat că testele PISA sunt un intrumentariu necesar prin care putem obţine o imagine clară despre sistemul nostru de învăţământ, iar în baza datelor se pot lua măsuri de îmbunătăţire a acestuia. Că, deocamdată, stăm prost, este clar, dar nu putem, vorba bine, să ne spânzurăm din cauza aceasta. Dimpotrivă, trebuie să acceptăm rezultatele ca atare, să ne punem pe treabă şi să îmbunătăţim cât mai repede şi mai serios întreg sistemul. În sistemul nostru de învăţământ sunt cuprinşi aproximativ 1 milion de elevi, iar la diverse concursuri, naţionale şi internaţionale. Participă doar câţiva elevi. Şi aceasta nu înseamnă că sistemul ca atare este satisfăcător, deoarece cei ce participă la aceste concursuri sunt copii dotaţi, care lucrează particular, sau în familie, mult mai mult decât ce se face la şcoală. Acest lucru nu le prea intră în cap politicienilor noştri. În programele PISA se reflectă calitatea sistemului ca întreg, şi nu rezultatele unor copii, clase sau chiar şcoli.

Ca exemplu de reforme reuşite ale sistemului de învăţământ se menţionează eforturile Slovaciei şi Poloniei, iar ca cele mai reuşite sisteme pe plan global sunt considerate cele din ţările scandinavice, respectiv cel din Finlanda şi Norvegia. În aceste două ţări învăţământul este tratat şi acceptat ca un mecanism care este pe deplin în sprijinul prosperităţii economice şi din această cauză se şi investeşte atât de mult în acest domeniu, mult mai mult decât media europeană, care este de 5,03 la sută din PIB. Din această cauză foarte mulţi tineri filandezi şi polonezi doresc să se dedice meseriei de învăţători şi profesori. Selecţia pentru învăţământul mediu şi superior este foarte drastică, iar criteriile de şcolarizare la universităţi sunt foarte exigente.

Amintim doar un caz, ca exemplu, de îmbunătăţire a sistemului educaţional: la prima testare din 2000, Germania a ocupat locul 21 din 30 de ţări, Rezultatul a alarmat opinia publică iar organele de stat, printr-un şir de măsuri concrete şi rapide, au eliminat marea majoritate a neajunsurilor din sfera învăţământului. Rezultatele s-au făcut vizibile la următoarele două testări. La noi, din păcate, rezulatele din învăţământul mediu sunt sub media mondială, iar oficialităţile dorm şi în continuare pe-o ureche. Organizează câte vreo şedinţă, vreun simpozion, pe care-l mai botează şi internaţional, şi cu asta s-au cam spălat pe mâini. Copiii care termină şcoala medie, iar mai pe urmă facultatea, şi care într-un viitor apropiat o să lucreze în condiţiile dictate de o legislaţia europeană, ce vor face? Cum se vor descurca în cazul când vor avea şansa să lucreze în Europa?

Aici se ridică o sumedenie de probleme pe care atât şcoala, cât şi familia trebuie să le rezolve. În primul rând, se pune problema cititului şi a perceperii textului citit. Dar copiii din UE citesc? Se întreabă foarte mulţi părinţi ale căror odrasle nu-şi mai scot nasul de pe “Facebook”, lăsând ca cele patru-cinci pagini de temă de casă la lectura obligatorie, “Procesul”, “Un pod pe Drina”, “Ana Karenina”, “Baltagul” sau mai ştiu eu ce titlu figurează în lectura obligatorie (că “Pădurea spânzuraţilor” este scoasă din lectura obligatorie, dar şi din programa de limba şi literatura română, după cum am aflat din presă) să le scrie mama sau tata, dacă au trecut prin şcoli, sau apelează la vreo mătuşă, vecină, cunoştinţă sau chiar la unele cadre didactice care s-au specializat în “teme de casă” – de la lectură şi până la referatele la istorie, geografie şi alte obiecte, contra recompensă, bineînţeles.

Dragica Pavlović-Babić susţine că în perioada 2003-2006, copiii noştri au făcut un pas serios înapoi la capitolul culturii cititului, îndepărtându-se de media OECD. De aceea, pentru testările din 2009 s-au luat măsuri severe pentru îmbunătăţirea la acest capitol. Şi de ce, mă rog frumos, este important cititul, ne întrebăm nedumeriţi. Conform opiniei specialiştilor, cititul are, în primul rând, o valoare universală. Dacă nu ţi-ai însuşit tehnica cititului şi a perceperii textului ca atare, nu te poţi realiza într-un anumit domeniu. Cititul nu este relevant numai pentru limba maternă şi pentru alte limbi străine, ci pentru tot ceea ce înveţi în viaţă. Chiar şi pe „Facebook”, sau când trimiţi un mesaj SMS, trebuie să cunoşti câteva reguli elementare, nu numai de ortografie, ci cum „împachetezi” gândul sau mesajul, pentru ca adresarea ta să fie lizibilă şi perceptibilă. Rezultatele de la penultimele testări au demonstrat că generaţiile de azi citesc mult mai puţin decât cele precedente. Dar, trebuie să ţinem cont şi de faptul că natura cititului s-a cam schimbat, mult mai mult se citesc alte medii, decât textul scris, respectiv cartea. În ceea ce priveşte lectura şcolară, cea obligatorie, dar şi cea facultativă, dacă cineva o mai practică, trebuie spus că selecţia este destul de anacronică şi nu mai corespunde noilor generaţii, afirmă sus-numita doamnă. Asupra realizărilor educative necorespunzătoare ale elevilor noştri, pe lângă „dragostea de citit” mai sunt doi factori care influenţează negativ. Primul este gradul exagerat de mare de repulsie faţă de matematică (suntem pe locul opt în lume după gradul de repulsie faţă de acest obiect) şi, al doilea, este dezacodrul dintre motivaţie şi rezultatele elevului. Este logic ca un elev motivat, care manifestă un interes, dar şi o dorinţa mai mare, să aibă şi rezultate mai bune. La noi, însă, este invers, din păcate.

În aşteptarea rezultatelor de la sfârşitul acestui an, sperăm ca unele măsuri incluse în noua Lege a învăţământului să fi avut efect. Până atunci, noi trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Şi anume, copiii ne sunt dezinteresaţi şi nemotivaţi, nu ştiu să înveţe, nu au deprinderi de muncă, citesc foarte puţin şi, ne place sau nu, dar ăsta e adevărul gol-goluţ, foarte mulţi dintre ei nu sunt în stare să înţeleagă o frază mai mare. Dar, tot atât de nemotivate şi dezinteresate sunt şi cadrele didactice, dintre care mai bine de jumătate recurg în clasă la următoare reţetă: după ce notez absenţele în catalog, vă spun de la care până la care pagină să învăţaţi pentru săptămâna viitoare, iar pâînă la sfârşitul orei fie dictez, fie examinez. Aceasta este starea reală din şcolile noastre. Producerea în masă de tocilari şi nicidecum de formare a unor copii care trebuie să înveţe să gândească şi să aplice în practică ceea ce şi-au însuşit. De aci şi locurile codaşe la testele PISA: locul 37 din 41 de ţări, în 2003; locul 41 din 57 de ţări în 2006. Dacă e să ne consolăm, unii vecini stau mai prost decât noi (România locul 47, Bulgaria 42 din 57 de ţări la testele din 2006).

S.L.

Libertatea (Serbia)

7 martie 2010

TAGURI: educatie, opinii, Serbia